Totul este in mainile tale.

Astăzi scriu despre motivație și depre cum să fii productiv atunci când circumstanțele nu prea sunt de partea ta. Este interesant cum oamenii se comportă atunci când mediul înconjurător are prea multe așteptări sau nu le are deloc. Eu  mă simt  constrânsă și presată atunci când cineva își pune prea multe speranțe în mine, când cineva are așteptări sau este total convins că eu merg pe calea cea dreaptă. Eu simt că mă sufoc când cineva crede că eu nu sunt în stare să fac ceva. În acel moment încep să o iau razna, să nu mai fiu eu. Poate pentru că mi se îngrădește libertatea. Eu când vreau să fac ceva o fac pentru că vreau eu, nu pentru că tu te aștepți ca eu să fac asta. Sau pentru a-ți demonstra ție că pot. Prefer să stau în umbră până îmi pregătesc planul de atac, să muncesc și să mă perfecționez, iar atunci când voi spune ce am de spus să fie clar și concis, atunci când fac un lucru să fie făcut bine. Să stai în umbră și să analizezi este ca și cum ai studia piața, vezi ce se cere, vezi ce se cumpără, vezi ce se vinde. Dacă ați observat, lucrurile ieftine se cumpără într-o cantitate mult mai mare, pentru că fiecare și le permite, ceea ce nu putem spune despre lucrurile calitative. Calitatea vorbelor sau a lucrurilor pe care le faci sunt adevărata ta valoare, chiar dacă nu fiecare își permite să înțeleagă sau să să țină pasul cu tine. Oamenii care gândesc limitat și nu ies din cei patru pereți ai conștientizării și înțelegerii te vor judeca. Așa cum plascostopia te împiedică să atingi performanță în activitatea fizică, așa și aplatizarea creierului te împiedica în a vedea noi orizonturi, noi oamni și moduri de gândire. Unul zice că ești nebun, unul că ești prea filosof, altul nici nu știe ce vorbește, zice și el ceva să nu tacă. Piața cere ”normalitate”, dar cine este în drept să-mi spună mie să fiu normal. Pardon madam* da’ ce-i aia normal?.

Pentru că eu am dreptul să vreau altceva, la fel ca tine. Tu ești povestitorul propriului tău destin, tu ești pictorul ce decide ce culori vor fi predominante în viața ta. Tu alegi dacă soarele răsare sau nu. Tu alegi când să tragi cortina. Totul este în mâinile tale. Atunic când turma te vrea ca ei, tu întoarcete și fugi, fugi cât mai departe, visează, speră, greșește, ia-o de la capăt și fă-o mai bine. Fă-o pentru tine, fă-o așa cum știi tu. Atâta timp cât o să faci ce vrei tu și ce-ți place ție, o s-o faci bine. O să fii productiv și o să dai lumii o șansă spre libertate, o să fii un exemplu pe care într-o zi copii mei o să-l urmeze. Iar eu o să fiu mândră de ei.

Un articol special

Acesta este un articol special,  este un articol pentru cineva anume. Acesta este un articol pentru omul datorită căruia sunt astăzi cine sunt, gândesc cum gândesc și pur și simplu exist.

Da, mamă! Este pentru tine.

Astăzi este o zi specială, este una dintre acele zile în care oamenilor li se spune: la mulți ani, să fii sănătos/ă, să ai parte de tot ce-ți dorești… Dar eu am de spus mult mai mult, pentru că tu pentru mine ești mult mai mult decât un simplu om. Tu pentru mine ești precum ploaia care umezște, precum soarele ce încălzește, precum vântul ce adie a primavară și prospețime, precum focul ce arde tot ce-i iese în cale.

Atunci când am dus la bun sfârșit un lucru nu tocmai ușor, când procedez corect în anumite situații, realizez că tu ești cea care m-a  învățat. Acum știu cum să-mi calc cămașa. :))

Ceea ce sunt, sunt datorită ție.

Este o onoare și un privilegiu să fiu copilul tău.

Sunt o norocoasă!

Mamă, eu aș vrea să-ți spun cât de mult însemni pentru mine, dar cuvintele nu sunt îndeajuns.

Da, noi ne certăm des, mult și tare, dar exista un singur lucru pe care tu trebuie să-l știi – nu există o persoană mai importantă pentru mine.

Numai cuvântul tău mă poate face să ating culmile cele mai înalte,  doar el mă poate îneca în adâncurile oaceanului.

Pentru că atunci când eu am renunțat – tu ai crezut în mine.

Pentru că eu am greșit, am plecat, am venit, am zburat, m-am târât, am căzut și m-am ridicat, dar  tu ai fost mereu acolo neclintită… pentru mine.

Lasă-mă să fiu și eu aici pentru tine – astăzi și pentru todeauna.

La mulți ani, MAMĂ!

 

 

 

Pot să-ți fac o poză în această lumină?

20140531_213318

Când ziua își încheie socotelile iar noaptea încă nu și-a extins norul durerii, amintirilor, gândurilor… eu încă sunt confuză, eu sunt îm mijlocul procesului de dedublare. Parcă aș mai fi fericită că mi-am luat o pereche de pantofi noi, sau nemulțumită de ceva banal. Dar parcă încep să intru în perfecta stare de pocăință. Încă nu sunt hotărâtă dacă sunt aroganta, materialistă, flegmatică și insensibilă sau sunt îngăduitoare, iubitoare, atentă la durerile altora, omul care asculta și înțelege, omul care simte durerea altora trecând prin el însuși, omul care simte. Momentul acesta de scurtă durată creează tensiune,  apoi se face clar și limpede totul. Luna a aparut  și ele și-au făcut apariția.

Prima este insomnia, ea se așază, ca de obicei, liniștită, în partea dreaptă, își pune capul pe umarul meu și stă acolo pitită de parcă nici nu este prezentă, uneori uit de existența ei. Ea nu spune multe, ea e înțeleaptă. Știe când să tacă, știe când s-o facă pe neznaiu,  știe când să-și spună cuvâtul. Cu o fantastică convingere îți spune că ea este cea mai bună pentru tine, că uite ce ai făcut datorită ei, aproape ajung să cred că îi sunt datoare. Mai știu eu și oameni d’ăștia.

A doua este imaginația, ea are o fire extrem de complexă, uneori e așa zburdalnică, sare dintr-un loc în altul, îmi aduce pe față un zâmbet  tâmp (consecință a unor idei năstrușnice care mai de care), dar uneori este nemiloasă, uneori mă face să mă ghemuiesc cât mai tare și să-mi pun plapuma peste cap. Ea mă lovește când mă aștept mai puțin, o face fără pic de tact. Ea este instabilă și plină de secrete. Mai știu eu și oameni d’ăștia.

A treia este  frica, ea este prietena lor. Ea este prudentă, detecteză fiecare zgomot ce se aude, dar are un mic defect, ea nu poate face diferență dintre zgomotul interior și cel exterior. Ea le percepe pe toate la fel. Tot universul e împotriva ei. Vede numai primejdii, și din cauza asta nu face nimic. Ea nici măcar nu se mișcă. Ea se pierde. Și totul din cauza imaginației și a insomniei. Ele sunt toxice pentru frică, dar ea nu înțelege, e prea naivă. Mai știu eu și oameni d’ăștia.

Noi stăm în trei și  discutăm idei, noi discutăm oameni, întâmplări. Mai vine și memoria uneori, ea îmi spune  cum am vrut să fac medicină, cum am vrut să mă fac frezeriță când eram în clasa a doua, cum am copiat la istorie, cum am rănit oameni, cum alții m-au rănit pe mine. Se bagă și ea în vorbă, eu nu prea o ascult, ea îmi creează frustrări. Mie îmi place să ascult imaginția, ea poate povesti ore în șir fără să observ cum trece timpul, poveștile ei au final fericit, poveștile ei îmi creează sentimente aproape reale, de parcă aș trăi ceea ce ea spune. Până și poveștile ei de groază îmi plac, ele nasc niște momente intense care fac diferențe, ele mă fac să mă bucur de cele bune. Ea mă dă peste cap, ea îmi răpește din timp, somn, atenție, ea mă consumă, dar eu abia aștept să se lase seara și să o revăd din nou. Cu ea eu sunt îngăduitoare.  Așa este și cu oamenii!

 

 

 

Română sau Moldovenească

descarcare-1

De la un timp mă tot uit pe tot felul de pagini moldoveneșni pe facebook sau bloguri, am dat bac-ul, îmi permit, și sunt impresionată de comentariile  pe care le văd, de exprimarea moldovenilor pe rețelele de socializare. A început să fie modna să scrii corect gramatical, cu diacritice și eventual niște puncte, virgule (ni le-a împrumutat Maia Sandu, s-a gândit că nouă ne sunt mai utile decât  pliantelor). Și punctul culminant este reprezentat de ultilizarea cuvintelor pur romanești iar pe cele specific moldovenești (nu poți să spui că „s mutești” sau ” hai ș ne-om kalbasi” sau „ogheal” sunt exprimări pur rusești) le pun în ghilimele, și nu pentru că vor să le evidențieze cumva, ci pentru că … Moldova. E ceva corect dacă scrii un text, de mică sau mare întindere, îl scrii corect , asta însemnând să folosești liniuța numai acolo unde trebuie ( pentru că unii își mai dau seama că ea e în plus acolo unde este), sau dacă tu prosta ești conștient de ceea ce faci. Dar în condițiile în care tu ai reușit să scrii două propoziții și să faci cinci greșeli(ex: scrii „ia” în loc de „ea”) și virgula vapșe neVteme ș vapșe tu ai numa poze de șioban(ex: trii druji cu bustul gol, fiecare cu câte o sticlî di beri în mână ș s țîn di după cap), ș tu vapșe nu știi șii așeia limba română ap kakova huia tu pui cuvântul „bleadi” în ghilimeli, videtili el scrie corect, pentru el cuvântul „bleadi” este un jargon. Nu di șiiii??? Cuvântu ista îi parte din tine, bîdlo.

Nu fiecare al doilea este un lingvist, însă până și ei greșesc, toata lumea greșește uneori, dar în limita bunului simț.

Iar în privința cuvintelor moldovenești, nu că ar fi o limba aparte, dar e un ansamblu de cuvinte specific nouă,  trebuiesc și ele respectate. Eu cât nu aș vorbi română, eu tot în moldovenește gândesc. Eu când îmi lovesc degetul mic de tumbăcikî eu mai zic uneori și „morții mă-tii”, dar tot cel mai des zic „iobanîivrod, kakova hrena tumbacika asta nu stă lichitî di păreti” sau dacă nu zic – sigur mă gândesc.

Ș ogheal, ș prostire, ș ștergar, si tumbacika, ș șcafu, ș liustra, ș umuvalniku, ș săponu, ș tot așa mai diparti, ele exista și ele sunt specifice acestei mâini de pământ. Basarbia este și a fost întodeuna România, dar unele lucruri trebuie să fie diferite. Dacă  graiul ardelenesc este diferit de cel al oltenilor, asta nu înseamnă că ei nu au același sânge.

Basarabia e Romania!

.. s nu uit – Oameni buni, hai s nu sărim mai sus de ****!

P.S. Ah și pentru cei care se duc prin toate colțurile lumii  și când vin acasă uită limba maternă am o dedicție:

„Sugeţi un corn cu lapte, dacă n-aveţi dinți
Şi număraţi-mi ouăle, că mi-am ieşit din minţi
Băi animalule, nu vezi? Voi n-aveţi interesuri
Iarna nu-i ca vara, vă dorim succesuri!”

Igiena Emoțională

 

descarcare

Igiena personală se presupune a fi definită de un set de activiăți zilnice care ne menține sănătatea și o prezență plăcută. Dacă cineva pe care tu îl întâlnești e îngrijit, miroase bine și are și hainele călcate perfect înseamnă că îți face placere când îl vezi. Și dacă nu? Mie nu-mi face placere când văd doar asta. Mie nu-mi place când persoana din fața mea are o mutră de parcă tocmai a mângâiat asfaltul, și nu la propriu, pe săracii accidentați îi iertăm. Igiena personală ar trebui să presupună mult mai mult decăt ingrijirea fizică. Ce facem cu așa zisa lume sprituală, cu emoțiile, cu rațiunea, mânca-i-aș neuronii și întrerupe-i-aș sinapsele că prea mă obosește. Acolo în interior tot sunt deșeuri, murdărie, praf… acolo tot trebuie spălat. Râia, sau Scabia pentru cei nefamiliarizați cu vorba populară, poate fi și interioară. Nu, mie nu-mi plac oamenii râioși, oameni care lasă râia să se vadă în privire. Nu că aș fi eu foarte curată da’ râia e contagioasă și eu sunt sensibilă la asemenea boli, devin o râie personalizată.

Defapt mi-e milă de asemenea persoane, mie întodeuna mi-a fost milă de ei, de asta i-am ajutat și am încercat să-i spăl, dar am fost contaminată cu sau fără dorința lor. Și dacă tot o ardem popular, o altă vorbă sfântă culeasă din popor  „Mi-e mila de tine, dar de mine mi se rupe inima!”. 

Eu, la fel și ei, și tu, și poate și el sau ea… suntem nespălați, nespălați pe dinăuntru. Suntem infecți, urât mirositori. Suntem, pentrucă trăim, pentru că ne consumăm și rămân ambalajele acolo.

Singurătate. Toate emoțiile cauzate de singurătate, da! singuri împreună, lipsa persoanelor care să se miște pe aceeași undă emoțională creează această singurătate înghesuită de prezența fizică a majorității. Aceste deșeuri te împiedică să vezi tot ceea ce e frumos în oameni. Pentrucă eu vreau să fiu înțeleasă, nu să înțeleg.

Respingere. O dată respins , nu înseamnă că nu ești bun, înseamnă că nu era al tău, ai fost respins pentru că tu trebuie să fii acceptat de o persoană mai bună, de o școală mai bună, de un loc de muncă mai bun, de o facultate mai bună, de un anturaj mai bun. Mai bun pentru tine, pentru evoluția ta ca personalitate și om integru. Tu nu înveți de la întâmplările bune din viața ta, tu înveți de la lingurița de rahat care ți-a stat în gât.

Egoism. Citește ultimele propoziție de la singurătate.

Eșec. Citește ultima propoziție de la respingere.

Deșeurile interioare trebuiesc selectate, degradabile – le arunci la groapa de gunoi fără nici o remușcare, doar e gunoi; nedegradabile – le faci dracu degradabile că doar sunt ale tale, „tu le-ai făcut, tu le omori”.

Hai să fim mai buni, hai să dăm afară ce e rău, hai să să-l chemăm pe Mr Muscle să spele pe jos, hai să ștergem praful, hai să spunem „mulțumesc, te rog…”, hai să respectăm, hai să zâmbim. Hai… Eu am început, tu ce mai aștepți?

 

 

 

 

Mărturisire

tricolorul1

     Dragă Basarabie, ţie îţi datorez recunoştinţă şi dor. 

     Dragă Românie, ţie îţi datorez mulţumiri şi plecăciuni.

       

                   Dragă Românie Mare, ţie îţi datorez suflet şi trup, ţie îţi aparţin!

Am crescut acolo unde prostia  are valoare supremă, unde e cool să fii bădăran, unde e primit să greşeşti, unde degradezi înainte să te formezi. Din principiile pe care ţi le impune mediul nu poţi să dai ce-i mai bun din tine, îţi îngropi talentul  şi arunci ţărâna viselor tale peste gardul vecinului. Nu e vorba de conducere, pe care se dă toată vina, e vina noastră, e vina mea şi a ta!

E vina mea că am fost elevă neascultătoare, e vina mea că am făcut gălăgie în timp ce doamna profesoară încerca să îmi explice de ce în „Scufiţa Roşie”, lupul, este întruchiparea răului; cât de frumoasă este limba franceză şi eu am urât-o.

Am ajutat astăzi un domn să-şi pună o insignă, drept mulţumire, mi-a zis: „Să te pălească norocul”. Am zâmbit. El n-a ştiut că norocul m-a lovit mai mult decât meritam.

Norocul meu a fost să înţeleg gravitatea situaţiei şi să fac un pas spre schimbare, unul mic şi neînsemnat; de acolo a pornit totul. Un pas care a adus cu sine durere, regret şi părere de rău. Pierdusem atâta timp din viaţă pe nimicuri, au trecut pe lângă mine atâtea cărţi necitite, atâţia oameni frumoşi, atâtea lucruri şi idei valoroase, am mers nepăsătoare…

Au năvălit toate peste mine dintr-o dată, m-au şocat, m-au năucit. Era prea mult frumos în jurul meu. M-am pierdut. Egoismul şi-a spus cuvântul. N-am dat nimănui din comara mea.

M-am înscris la Platforma Unionistă, din curiozitate, pentru a învăța ceva nou. Nu credeam în unire şi că ar fi vreun folos din ea. N-am crezut cu adevărat în puterea acestor oameni, care investesc timp şi bani într-o cauză aproape pierdută.

La un interval de câteva ore, iarăşi,  l-am ajutat pe acel domn cu un răspuns la o mică întrebare, şi trecând pe lângă mine în timp ce încercam să fac o poză cu tricolorul, s-a alăturat. Mi-a mulţumit şi mi-a zis, iarăşi, „Să te pălească norocul”. Eu, din nou,  am zâmbit mulţumită. Norocul mă lovise  şi a doua oară.

Fară să bag de seamă, credeam în ceea ce fac. Mica mea contribuţie la unire începuse să vină din suflet, să zidească în mine o dragoste nemărginită pentru patrie, pentru tot ce-i românesc, pentru Basarabia mea. Înţelesu-am şi asta mai târziu; într-o frumoasă zi de luni, tocmai ajunsă acasă de la şcoală, am deschis instinctiv facebook-ul. Privirile mi se duseseră asupra un clipuleţ, făcut la Chişinău, la Marea Adunare Tricloră – în cinstea celor 97 de ani de la înfăptuirea UNIRII; era un copil ce recita poezia „Doină” de Mihai Eminescu. Mi s-a făcut pielea de găină şi mi s-au umplut ochii de lacrimi; nu plâng, de obicei, la filme sau la situaţii smiorcăibile, nu ma emoţionez când văd  animăluţele, pisicuţele, câinişorii şi alte perversiuni de tipul acesta… nu! această reacţie neaşteptată, sub nici o formă, ma lăsat mută. În gând se tot repeta pelicula unei casete stricate; un singur vers, un singur sens. Basarabie, te iubesc! 

Etajul 2

Omul din spatele poveștii e altfel,  e diferit,  este el însăși. Punctul tău de vedere e mai jos decât al vecinului de la etajul 4, pentru ca tu ești la 2 și vezi o parte mai mică a orașului; te mai încurcă copacii, mai apare un magazin, o altă cladire, și în final ești mai jos. Mai jos?
Nu, nu este etajul de vină. Este nivelul tău intelectual care ține morțiș să-ți arate și să te convingă că e mai bine să stai la 2 și să asculți pe alții ce spun, ce este în depărtare, să mai povestești și altora ce urât e acolo. În timp ce vecinul de la 4 stă și privește peisajul încântător, nu-şi poate lua ochii, chiar daca te aude cum le spui copiilor tăi să nu meargă niciodată acolo, ei vor rămâne triști, vor trăi în umbră; e periculos,  e negru.
E doar negrul din sufletul tău.
Cel de la parter vede străduța până la magazinul de jucării,  dar visează,  își imaginează o lume a poveștii, și pornește în grabă să exploreze, sare peste balcon…și nu se mai întoarce. Cineva nu înțelege diferența dintre etajul 2 și parter,  deschide o carte, nici măcar nu-l interesează ce-i acolo. Se pierde printre rânduri,  uită unde este ieșirea. E fericit.